ACASA  | ARTICOLE  |  FURNIZORI  |  ARANJAMENTE NUNTI  | Galerie poze  | Publicitate

Recomandam
cele mai noi


ARTICOLE

Agentii organizare
Accesorii nunta
Artificii
Biserici /Manastiri
Buchete mireasa
Cadouri diverse
Corturi evenimente
Coafuri de nunta
Costume de mire
Cursuri de dans
Catering
Cazare /Hoteluri
Decoratiuni evenimente
Decoratiuni din flori
DJ /sonorizare
Fantana ciocolata
Fantana sampanie
Fotografi nunta
Filmare nunta
Formatii /Lautari
Hostess
Inchiriere limuzine
Invitatii nunta
Intretinere frumusete
Lista de casatorie
Lumanari de nunta
Luna de miere
Machiaj mireasa
Marturii nunta
Masini de epoca
Momente artistice
Pantofi de mireasa
Restaurante
Reviste /Site-uri
Rochii de mireasa
Rochii de ocazie
Tortul miresei
Verighete si inele



Inchirieri rochii de mireasa



Planificarea nuntii
Cununia civila
Cununia religioasa






Totul despre traditii si obiceiuri de nunta la romani



FURNIZORI

Agentii de organizare

Accesorii nunta
Artificii
Biserici /Manastiri
Buchete de mireasa
Cadouri diverse
Corturi evenimente
Coafuri de nunta
Costume de mire
Cursuri de dans
Catering
Cazare /Hoteluri
Decoratiuni evenimente

Decoratiuni din flori
DJ /sonorizare
Fantana ciocolata
Fantana sampanie
Fotografi nunta
Filmare nunta
Formatii /Lautari
Hostess
Inchiriere limuzine
Invitatii nunta
Intretinere frumusete
Lista de casatorie
Lumanari de nunta

Luna de miere
Machiaj mireasa
Marturii nunta
Masini de epoca
Momente artistice
Pantofi de mireasa
Restaurante
Reviste /Site-uri
Rochii de mireasa
Rochii de ocazie
Tortul miresei
Verighete si inele







Obiceiuri si traditii de nunta


Nunta reprezinta o imbinare de traditii, obiceiuri si reguli populare si bisericesti, pe care atat mirii cat si nuntasii ar trebui sa le respecte. Din pacate, nunta traditionala si-a pierdut elementul “magic”, ritualic, traditiile si obiceiurile de nunta au suferit modificari, pentru ca tinerii nu înteleg semnificatia obiceiurilor, iar bătrânii nu mai stiu să o explice.









traditii de nunta
Nunta traditională românescă este încărcată de traditii si obiceiuri pline de frumusete si simboluri menite să aducă tinerei perechi bunăstare si prosperitate.

Nunta este considerată o taină ca si nasterea si moartea. Dacă nasterea corespunde zorilor vietii si moartea amurgului, nunta este lumina zilei, cea mai limpede pentru fiinta omenească, dar si cea mai grea, deoarece omul în floarea vârstei participă constient la trecerea celui mai important prag al existentei sale.

În satul românesc traditional nunta constituia un moment important în cadrul comunitătii. Căsătoria era un moment din ciclul vietii care concentra un număr mare de rituri de trecerem dintr-un stadiu de viată într-altul, rituri de purificare si altele menite să aducă fertilitatea în noul cuplu. Se cunosc multiple variante locale de traditii si obiceiuri de nuntă în Moldova, Transilvania, Maramure, Tinutul Pădurenilor, dar elementele esentiale sunt aceleasi.

Traditiile de nunta se derulau pe parcursul a patru, cinci zile, de joi până marti, iar ceremonialul se desfăsura pe etape dedicate preparativelor anumitelor secvente ritualice, culminând cu desfăsurarea nuntii propriu-zise, care era concentrată în ziua de duminică. Fiecare secventă a nuntii era exprimată prin strigături sau oratii specifice folclorului românesc.

Nuntile aveau loc în doi mari timpi: la Câslegile de iarnă-imediat după sărbători până la începutul Postului Pastelui si la Câslegile de toamnă- până în primele zile ale Postului Crăciunului. Aceste perioade erau considerate momente de răgaz în viata satului. Tot atunci, oamenii agoniseau în cămară destule bucate pentru a organiza nunta.

Sâmbăta se organizau diferite pregătiri în case diverse. Se succedau diferite traditii si obicieuri de nunta - la casa mirelui se adunau prietenii de o vârstă ai mirilor. Dintre ei se alegeau chemătorii la nuntă, cei care mergeau prin sat cu o ploscă împodobită [pentru a invita neamurile si vecinii din partea ginerelui, nasului si miresei la alai. În Transilvania, însotitorii mirelui se numeau “vornici”, “gazdă” iar însotitoarele miresei se numeau “druste”, în Oltenia acesti tineri se numeau “ coltunari” si “coltunărese”. Acesti tineri aveau obligatia să pregătească mirele, respectiv mireasa pentru nuntă, însotindu-i apoi pe tot parcursul evenimentului.
La viitorul sot se organiza o petrecere pentru gătitul steagului ( Transilvania ) sau al bradului ( Oltenia, Moldova ), la care participau băieti si fete. Acestia împodobeau o lancie cu năframe ale fetelelor, basmale, panglici, ciucuri, clopotei si plante vesnic verzi. Culorile predominante erau rosu care semnificau viata si bucuria si verdele – viatalitatea. În sudul tării, exista printre traditiile de nunta - împodobirea bradului se făcea cu panglici, colaci si un clopotel. Bradul a reprezentat din totdeauna simbolul demnitătii si al tineretii. Steagul si bradul sunt simboluri fundamentale ale nuntii ce vizează rolul fecundator al elementului masculin într-un cuplu, ocrotitoarele întregului ceremonial ce erau purtate în fruntea alaiului de o persoană denumită “stegarul” sau “brădasul”.

Drustele se adunau la casa miresei pentru petrecerea numită “ la mărgele”. Fetele pregăteau darurile care se ofereau nuntasilor (batiste, flori) acasă la mireasă.



În dumnica cea mare, încă de dimineată mirii păseau în timpul sacru, desprinzându-se de ceea ce au fost pentru a deveni “ gospodari”. Acestă perioadă de vulnerabilitate însuma o serie de traditii si obiceiuri ritualice menite să păstreze integritatea fizică si psihică a mirilor si să asigure viitoarei familii belsug si prunci.
În prezenta nasilor avea loc obiceiul îmbăiatului ritual pentru curătirea perfectă a trupului înainte de a intra într-o altă stare. Simultan, băietii asistau la bărbieritul ginerelui, semn al transformarii flacaului in barbat, iar fetele la pieptănatul miresei.


obiceiuri de nunta

Părul acesteia era împletit în suvite impare, perechea fiind sotul. Florile naturale rosii sau vesnic verzi, banii de argint sau aur, beteala constituiau principalele elemente de podoabă, care se adăugau pieptănăturii ca simbol al fecunditătii. Peste pieptănătură se aseza cununa de formă circulară, pentru ca astfel răul să nu pătrundă prin nici o parte.
Alaiul format din mire si vornicii săi împreună cu lăutarii porneau prima oară spre casa nasilor pentru a-i lua, după care mergeau la mireasă. Acest drum spre casa miresei era parcurs în mod zgomotos, cu strigături, chiuituri, dar era presărat si cu încercări ritualice de testare a viitorului sot. La casa miresei aveau loc alte traditii si obicieuri de nunta - zestrea era etalată în curte si pe prispa casei. În văzul tuturor, cu emotie si plini de curiozitate, nuntasii asteptau să fie scoasă de către un vornic mireasa, prezentă de maximă strălucire. Fata se desprindea acum de familie cerându-si iertare de la părinti.

După“Iertăciune” se asista la “ruperea turtei” mireasa rupea deasupra capului un colac care era împărtit nuntasilor. Alaiul pornea apoi spre biserică pentru cununia religioasă care era momentul de unire a mirilor în fata lui Dumnezeu. Preotul punea pe capetele lor asa numitele pirostrii (cununiile împărătesti). Mirii ieseau împreună din biserică tinându-se de o năframă, care se păstra până la moartea unuia dintre ei, când se rupea în jumătate pentru a fi pusă în sicriul celui care pleca primul. Năframa era semnul de recunoastere pe cealaltă lume.

După cununie se desfăsurau alte traditii si obiceiuri de nunta - avea loc masa mare, în general, acasă la părintii ginerelui. Era un prilej de veselie si petrecere pigmentat cu diverse obiceiuri dedicate bunăstării si fertilitătii noului cuplu. Un moment foarte important al nuntii era “strigatul cinstei” (darului). Vornicul, uneori împreună cu mirii mergeau la fiecare nuntas care le dăruia câte ceva trebuitor în noua gospodărie: unelte, tesături pentru casă, animale tinere etc., mai rar se oferea bani.



La sfârsitul mesei, miresei i se scotea cununa si asistam la “legarea naframei”, semn că fata intra în rândul nevestelor. Apoi se “juca mireasa” pe bani.
În dimineata zilei de luni se juca “rachiul rosu “ sau “cămasa” - proba virginitătii fetei. O “ stolniceasă ” dea mirelui împreună cu câtiva nuntasi si alti stolnici porneau spre soacra mică pentru a-i duce cămasa. Pe drum ei făcea larmă multă, chiuiau, lăutarii cântau, în mână având fie o sticlă cu rachiu rosu, semn că fata a fost fecioară fie, o sticlă cu rachiu alb, spre rusinea părintilor fetei care erau supusi oprobriului satului.
Tot în acestă zi, nuntasii erau chemati la “zamă acră” vestita ciorbă de potroace. Marti, nasii erau condusi la casa lor, iar tinerii căsătoriti urmau să se integreze în noua lor viată.

Pe langa aceste traditii si obiceiuri de nunta ritualice pur romanesti s-au strecurat in timp prin contactul cu civilizatia occidentala alte obicieuri si traditii care s-au transformat si modificat, pana la obiceiurile moderne care sunt un “must-have” al zilelor noastre.
Odinioara lumanarile erau din ceara de albine si doar putin mai mari decat cele obisnuite la biserica. La tara, darul de nunta nu se facea in bani, ci in produse alimentare, obiecte pentru gospodarie ori animale vii. Verighete nu existau, iar mireasa nu purta voal, ci doar o cununita din flori naturale, nu neaparat albe. Asa-numitele marturii, adica mici pungute cu bomboane, nu existau. Se practica insa "indulcireaa” invitatilor cu dulceata de visine, cirese ori cu miere, pentru ca mirii sa aiba o viata dulce. La masa se puneau doi colaci ingemanati, pe care mirii ii rupeau pentru a afla care dintre ei va trai mai mult. Initial, la nunta nu cantau tarafuri de lautari, ci doar cate un muzicant cu fluierul, cimpoiul, vioara, cobza ori tambalul.

Va prezentam mai jos cateva dintre aceste traditii si obiceiuri de nunta imprumutate si felul in care au prins ele la poporul roman.




Aruncarea cu orez
Un obicei de nunta stăvechi este si aruncarea orezului. Orezul simbolizează în multe culturi belsugul si fertilitatea. Însă în trecut asupra mirilor se arunca nu numai cu orez ci si cu smochine, monede, fructe uscate si bomboane.

Asezarea miresei la stanga mirelui
Pozitionarea miresei la stanga mirelui este o traditie de nunta care se pare ca vine tot dinspre partea anglo-saxonilor, de pe vremea cand mirele isi rapea iubita si apoi se lupta pentru a o pazi de cei care doreau sa o recupereze. De aceea mana dreapta trebuie sa fie libera, pentru putea manui sabia.

Buchetul miresei
Traditia buchetului de miresa isi are originile in Anglia anilor 1500, vremuri in care oamenii …nu se spalau atat de des ca in zilele noastre si ca sa mascheze cat de cat mirosul neplacut, miresele purtau in brate un buchet de flori. Se spune totodata ca mirosul puternic al florilor avea darul de a le proteja pe acestea de spiritele rele.

Cavaleriisi domnisoarele de onoare
Acest obicei de nunta isi are originea in vremea anglo-saxonilor. Cum, in trecut, mireasa era luata de acasa era furata de catre mire, fara acceptul parintilor sau chiar al ei., cavalerii, prieteni apropiati ai mirelui, il ajutau pe acesta sa-si apere pe aleasa inimii sale de incercarile familei de a o recupera si se asigurau ca mirii vor ajunge la biserica. Mireasa era si ea ajutata de domnite sau domnisoarele de onoare.

Ceva vechi, Ceva nou, Ceva imprumutat, Ceva albastru
Aceasta traditie de nunta isi are radacinile in anglia secolului al XIX-lea ('Something old, Something new, Something borrowed, Something blue'). Semnificatia acestora, in cadrul nuntii, este urmatoarea:
Elementul „vechi” – semnifica legatura familiala a miresei cu viata ei de dinainte de casatorie. De aceea, cel mai adesea „ceva vechi” este o bijuterie de familie pe care mireasa o va purta in ziua nuntii sale.
Elementul „nou” – caracterizeaza reusita si succesul de viata in viitor. De aceea, el este in general rochia de mireasa.
Elementul „imprumutat” – reprezinta norocul si fericirea viitorilor miri. De aceea, de cele mai multe ori este un accesoriu deja purtat de o alta mireasa in ziua casatoriei sale si care are o viata fericita si o casatorie reusita.
Elementul „albastru” – reprezinta fidelitatea si puritatea intr-un cuplu. De aceea, este adesea un element discret, o batista de pilda, aleasa tot de mireasa.

Jartiera miresei
Jartiera miresei, simbol al puterilor samanice, este un obicei de nunta ce isi are radacinile, se pare, in epoca paleolitica. In anumite picturi rupestre intalnim dansatoare purtand jartiere. In vremurile preistorice, jartiera pare sa fi fost investita cu puteri magice. De asemenea, ea pare sa fi reprezentat un rang social inalt in vechiul cult al vrajitoarelor, apoi miturile au transformat-o in amuleta magica, in toate legendele si basmele in care aceasta apare. De asemenea, exista voci care spun ca ar exista o legatura veche cu Ordinul Jartierei.

Ordinul Jartierei, care este cel mai important ordin de cavalerie britanica si unul dintre cele mai prestigioase din lume, fiind considerat drept recompensa cea mai inalta pentru fidelitate si merit militar. Acest ordin se pare ca s-ar fi inspirat dintr-un incident care ar fi avut loc in secolul al paisprezecelea, in timp ce regele Angliei, Edward III dansa cu Contesa de Salisbury : se spune ca jartiera contesei ar fi cazut pe podea, iar regele ar fi ridicat-o si si-ar fi pus-o pe picior. Jartiera era o panglica albastru deschis, brodata cu trandafiri auriti si marginita de brauri din aur pur. In acest ordin, ea este purtata de femei pe bratul stang, iar de barbati desupra genunchiului stang.

In fine, jartiera simbolizeaza misterul si Virginitatea. La evrei, se spune ca jartiera miresei trebuie sa fie albastra sau alba, caci acestea sunt culorile care simbolizeaza dragostea, fidelitatea si puritatea. Viitoarea mireasa este deci incurajata sa poarte o jartiera alba sau albastra.

In zilele noastre, traditia spune ca mirele trebuie sa-i scoata miresei jartiera de pe picior, prin gesturi care pot starni rasul invitatilor, dupa care, printr-un gest simlar aruncatului buchetului miresei, mirele va arunca jartiera catre grupul de tineri necasatoriti. Se spune ca cel care o va prinde, va fi urmatorul la insuratoare.

Luna de miere
Preluata din vremea cavalerilor, cand mirii isi rapeau cu forta iubitele, luna de miere reprezenta perioada petrecuta de mire impreuna cu mireasa sa, timp in care fetele erau tinute departe de casa, in speranta ca si ele se vor indragosti de ei si hranite cu o bautura pe baza de miere, menita sa le ameteasca si sa le impiedice sa fuga. Astfel a inceput sa se formeze notiunea de `luna` petrecuta de cei doi singuri si izolati de restul lumii.

Marturii
Marturiile provin din traditia italiana si se mai numesc si bomboniere. Ele reprezinta cadouri ale mirilor catre invitati. Nuntasii vor lua acasa aceste marturii. De regula marturiile contin 5 bombonele invelite in martipan sau zahar caramelizat, simbolizand sanatatea, fericirea, fertilitatea, viata lunga si belsugul.

Obiceiul sărutului
Un obicei străvechi al nuntii este cel al sărutului. datează din Evul Mediu, însă la acea vreme avea o cu totul altă semnificatie: el era “pecetea” încheierii unui acord. Chiar si în Roma antică se pare că se folosea în acest scop. Mai târziu obiceiul s-a transmis cu aceeasi semnificatie si la nunti, când la sfârsitul ceremoniei mirii se sărută pecetluind jurămintele făcute.

Toastul la nunta
Originea obiceiului de a toasta la nuntă datează din secolul al saisprezecelea. La aceea vreme se punea o bucătică de pâine într-un pahar de vin care era dat din mână oaspetilor pentru a putea ca fiecare să bea o gură de vin. Cel care sorbea ultima picătură primea si onoarea de a mânca pâinea si de a rosti câteva cuvinte în cinstea gazdei.

Astăzi, traditia s-a păstrat sub forma paharelor de sampanie, primul toast fiind tinut de cavalerul de onoare. Se obisnuieste ca invitatii să se ridice, în timp ce mirii pentru care se tine toastul, stau jos. Ei se ridică la sfârsitul toastului si răspund prin câteva cuvinte de multumire.

Trecerea pragului
Din timpuri străvechi exista obiceiul ca mireasa să intre pentru prima oară în casa cea nouă pe usa principală. Dacă se împiedica sau punea piciorul stâng pe prag se credea că va fi ghinionistă sau urmarita de spiritele rele ascunse sub pragul casei. De aici obiceiul ca mirele să o trecă el însusi peste prag, pentru a se asigura că totul va fi bine.

Valsul miresei
Este unul dintre cele mai asteptate momente ale nuntii. Obiceiul dateaza din vremea balurilor regale, unde gazdele erau cele care deschideau seara cu un dans. Mirii au onoarea primului dans, care poate fi un vals, sau orice alta melodie pe care acestia o considera reprezentativa.

Verighetele
Schimbul de verighete in ziua nuntii si purtarea verighetelor tot restul vietii reprezinta obiceiuri care par a-si avea originile in Egiptul antic. O veche traditie egipteana spune ca prin degetul inelar stang trece „Vena Amoris”, adica Vena Iubirii care duce direct la inima.

O alta traditie spune ca obieceiul este mult mai recent, el datand din secolul al XVII-lea cand, cu ocazia unei nunti crestine, preotul care oficia casatoria, dupa ce a atins rand pe rand primele trei degete, cel mare, aratatorul si mijlociul (in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh), a ajuns la al patrulea, la inelar, pe care l-a desemnat drept degetul care sa poarte insemnul casatoriei, verigheta.

Verigheta este in mod traditional din aur, simbol al puritatii si al prosperitatii in acelasi timp. In cazul miresei, verigheta ar trebui sa inlocuiasca inelul de logodna o data cu savarsirea casatoriei sau, dupa alte obiceiuri, mireasa le poate purta dupa nunta pe amandoua.

Voalul miresei
Desi in prezent voalul are mai mult un rol estetic, aducand o nota de mister si eleganta miresei, traditia spune ca rolul voalului era de a acoperi fata miresei. in perioada in care casatoriile erau aranjate, menirea sa era sa acopere fata viitoarei sotii, pana cand cununia era incheiata, si deci era prea tarziu pentru mire sa se mai razgandeasca si sa refuze casatoria.

Informatii despre traditii si obiceiuri de nunta la romani - obiceiurile si superstitiile la nuntii.
NuntaDecor.ro   |  Termeni si conditii   |  Inscriere furnizori   |  Publicitate pe NuntaDecor.ro   |  Contact
2009 © NUNTADECOR - Toate drepturile rezervate
Thumbnails powered by Thumbshots
Check PageRank